Pentru cineva care ia contact pentru prima data cu lumea orologeriei, multitudinea de branduri, modele, denumiri & functii ar putea parea -la o prima cercetare- covarsitoare. De aceea o sa incerc, in cele ce urmeaza sa limpezesc putin lucrurile.

Daca ar fi sa ne rezumam la o clasificare simpla, ceasurile de mana se impart in cel putin patru mari categorii principale, in functie de mecanismul lor:

-mecanic

-automatic

-electronic (quartz)

Ceasurile mecanice
Sunt cele mai vechi de pe piata. Cu siguranta fiecare isi aminteste de ceasurile bunicilor -majoritatea rusesti- care functionau prin simpla intoarcere a cheitei. Ceasul mecanic este format din roti dintate, pinioane, arcuri, pârghii, suruburi, came si alte elemente de acest fel, care te duc cu gândul la atelierul minuscul al unui ceasornicar din alte vremuri. Adica, elemente mecanice care se învart, oscileaza, balanseaza, astfel încât indicatoarele sa ne arate ora exacta.
În functie de modul în care arcul principal, adica sursa de energie a mecanismului, este tensionat, ceasurile mecanice pot fi cu întoarcere manuala sau automatice. La ceasurile manuale, arcul este tensionat de cel care poarta ceasul prin rotirea coronitei ceasului.Ceasurile de mana automatice sunt prevazute cu un arc, care se armeaza datorita miscarii aleatorii a bratului purtatorului in timpul activitatilor obisnuite a acestuia.

Acest principiu de armare a ceasurilor a fost inventat în jurul anilor 1770, fiind înglobat la vremea respectiva în ceasurile de buzunar, neexistând înca la ceasuri de mâna. Mult mai târziu, prin 1920, englezul John Harwood patenteaza acest sistem în propriile ceasuri, cu un succes moderat. Abia prin 1930, Rolex a transformat ideea într-un succes comercial lansând modelele “Perpetual”, nume sub care îsi vând si astazi ceasurile automatice.

Ceasurile automatice
La fel ca si cele mecanice, insa nu mai necesita o intoarcere manuala periodica. Sunt prevazute cu un rotor (de obicei in forma de evantai) care e antrenat in functie de miscarile mainii, generand energia necesara functionarii ceasului.

Cesurile electronice sau quartz
Istoria mecanismelor quartz este destul de recenta, ceasurile pe acest principiu de functionare fiind introduse pe piata în anii 70. Japonezii de la Seiko au fost primii care au fabricat ceasuri quartz în serie foarte mare inundând piata si provocând la sfârsitul anilor 70 “Criza Quartz-ului”, care a dus la dezintegrarea partiala a industriei de ceasuri elvetiene. De ce au avut un asemenea impact ceasurile cu quartz? Pe scurt, sunt ieftine si precise.

Ceasurile cu quartz au in principal, componente electronice, fiind alimentate de o baterie. Ele pot masura timpul sub aspect mecanic, fiind cu indicatoare, dar multe sunt cu reprezentare digitala. Cele combinate sunt numite si ana-digi. Un tip particular de mecanism quartz este “Kinetic” produs de Seiko, mecanism care nu are baterie, alimentarea ceasului fiind asigurata de un rotor similar cu cel din ceasurile automatice, dar care în loc sa întoarca arcul pricipal, actioneaza ca un dinam producând energie electrica care este stocata într-un acumulator.
Pare paradoxal faptul ca un banal ceas quartz chinezesc, de câteva zeci de euro sau chiar mai ieftin, este mult mai precis decât multe ceasuri elvetiene de mii sau zeci de mii de euro. Astfel, un quartz ieftin poate avea o abatere de 10-20 secunde pe luna, pe cand ceasurile mecanice cu certificare de cronometru COSC au abateri de -4/+6 secunde pe zi. În general, un ceas mecanic bun poate fi adus undeva la ± 2-3 secunde pe zi, iar de la unul obisnuit ne putem astepta la ±15-20 secunde pe zi. Prin urmare, sunt multi bani investiti de manufacturile de ceasuri în materiale si tehnologii care sa îmbunatateasca precizia ceasurilor mecanice, chiar daca nu se pot compara cu quartz-urile.